Wednesday 15 August 2012

Margareta Clipa - 2011 - O data-n viata Moldova






Margareta Clipa (n. 19 octombrie 1958, satul Grănicești, județul Suceava) este o cântăreață de muzică populară din România. Sa născut în Bucovina, localitatea Grănicești, județul Suceava, într-o familie de oameni simpli, muncitori, credincioși și iubitori de frumos, de cântec și joc. Încă din fragedă copilărie ia plăcut să cânte din cântecele auzite la clăcile din sat, la șezători, la nunți, la hramuri, la serbările de sfârșit de an școlar, pe scena Căminului Cultural din Grănicești. Mai târziu, între anii 1973-1977 apare pe scena Casei de Cultură din Rădăuți, împreună cu Orchestra Populară "Brădulețul" dirijată de Mircea Băncescu. În anul 1977 obține premiul I la Festivalul „Cântarea României", iar inspectorul școlar Ioan Paulencu a recomandat-o Ansamblului artistic „Ciprian Porumbescu" din Suceava unde în urma unui concurs a fost admisă și angajată la această prestigioasă instituție. Aici la cunoscut pe maestrul și folcloristul George Sîrbu, care ia fost mentor, la cunoscut și pe renumitul trompetist Alexandru Havriliuc, cu care a colaborat și încă mai colaborează, scoțând la iveală nestemate folcorice. Viața pentru Margareta înseamnă cântec -- cântecul celor mulți, care se bucură și care cântă odată cu ea. În cîntecele ei veți regăsi firescul și simplitatea melosului de pură esență tărănească moștenită de la vechi rapsozi, dar și teme mai actuale izvorâte din propria existență, cuprinzând cu precădere cântecul de dor, de dragoste, de joc, de nuntă, de înstrăinare ...
Video Rating: 5 / 5

No comments:

Post a Comment